Da in urma cu doi ani i-mi petreceam ultima nopte in aeroportul din bergen pentru ca pierdusem avionul...azi, acum doi ani ma intorceam "acasa" pentru o scurta perioada de timp inainte de a-mi relua viata. Au trecut doi ani, pauza mea a lastarit intr-o fetita minunata, o cununie de care sunt mandru si un sentiment ciudat ce nu ma lasa sa dorm. De doi ani sunt in romania dar mai am foarte putin in comun cu ea, mi-am crescut prietenilor pe care i-am purtat( ce ciudat suna in romana dar asta este cea mai buna exprimare pentru ceea ce simt), mi-e greu sa ma asez pe un scaun de handicapat in tramvai chiar daca handicapatii romani nu prea au sanse sa i-a vreodata tramvaiul, si mi-e greu sa nu fac comparatia cu un alt trai, diferit dar nu egal cu cel de aici.
Pare tanguitor, ca tot ce am scris in aceasta perioada de dor de duca, poate mai resemnat ca in cea mai negra era, acum un an, cand simpla trezire era o experienta traumatizanta. Dar eu sper ca pana la sfarsitul anului asta sa ma intorc de "acasa".
O chestie ciudata sa intamplat cu visele mele. Odata visam ca di mine se ridica un heruvim care sa zboare fulgerator de repede peste kilometri pana la sotia mea, in romania. Acum visez ca din mine se ridica, de parca i-as servi doar ca pupa, un ogar enorm care rupe totul in viteza sa, se incinge si ajunge sa se racoresca in ploaia rece din bergen intr-o clipita.
Poate asa e natura umana...susunjosista...eu nu am de unde sa stiu ca nu sunt om ci doar o pupa de ogar borzoy.
