Bloglines

duminică, 29 septembrie 2019

Când a venit să mă ridice

-De ce? De ce eu si nu altul? E plina planeta asta! Suntem 8 miliarde! De ce eu? întrebam nervos. Era inutil să încerci să negociezi, la fel de inutil ca încercarea de a  nu încerca să negociez.
-De ce altul? Tu ce ai? a răspuns cu distanța unei morți de moarte bună de pe un alt continent.
-Pai eu sunt special! Eu gandesc, ma lupt pentru supravietuire! Inteleg chestii si am planuri mari! Eu pot! Am răspuns sigur de valoarea mea personală.
- La vârsta ta tu înca te mai lauzi cu ce poți!? Uite ce frumușelule! Și câinele meu de pe vremea când stăteam la bloc credea la fel. Își fugărea coada crezând că va fii primul câine care va reușii să și-o prindă. Făcea antrenamente zilnice, serioase în parcarea din spatele blocului, nu ca tine. Apoi într-o noapte la călcat mașina. Și el se tânguia când l-am dus....
-Și? Morala poveștii?
-Atât! Cine te-a mințit că există povești speciale?

Hsssst ca mergem și dacă stau cu fiecare tânguitor o să ajungă speranța de viață la 120 de ani.

duminică, 22 septembrie 2019

Bătrânul

Stătea acolo în praf.
Era dimeineață și frig iar el stătea acolo. Îl cunoșteam. Îl vazusem pe vremuri plimbându-se prin cartier.
 Pe vremuri! 
Nici un an în urmă el umbla fericit, avea o familie și o curte modestă la parterul unui bloc. 
Îl cunoscusem pe când era mulțumit de viața lui, când totul avea sens iar omul era om și câinele era câine.
 Dar acum?
Unde sunt ei? Copilul, femeia, toti?
Ia văzut împachetând într-o zi. Nu mai suportau! Era el de vină? A făcut el ceva rău?
Au adunat tot. Agitație mare. Un prieten a venit să-i ducă cu mașina. 
  Fiecare avea un bagaj mare și un bagaj mic. Dacă l-ar lua cu ei ar fi intrat în oricare din bagajele mici. Și-ar rupe picioarele și ar încăpea. Și in bagajul fetiței! Și pe jos ar merge după ei....da era bătrân dar ar merge...Înțelegea, i se vedea în privire.....dar de ce îl lăsau acolo?
  L-au strâns în brațe, l-au pupat și i-au spus cât de dor o să le fie apoi au deschis poarta ce dădea spre spatele blocului și.....
Erau în Germania, mi-au spus vecinii. Aia mică a intrat la grădiniță.
 Acum era mare!
 El stătea acolo în praf.
 Era dimineață și frig iar omul nu mai era om și câinele nu mai era câine.

duminică, 5 iunie 2016

Moarte de duminică dimineață.

Cică pentru o viață mai bună ar trebuii să scrii trei lucruri frumoase depre ziua ta iar ca să fi un scriitor ar trebuii să scrii. 
Cică o viață fericită este scopul omului modern iar singurul responsabil este omul. 
 Atunci fericit så fiu! 
  Cel mai bun lucru al zilei mele a fost cand am simtit ca-mi sinucid o parte din mine. Cand am simtit ca-mi arunc zece kilograme de furie și frustrare pe geam afară. Mi-am dat seama cât de norocos sunt. Multi oameni trăiesc o viață întreagă urând la nimereală, urând pe cei ce societate le spune să îi urască. Dar eu sunt un norocos!
 Eu mă urăsc sincer!
  Am deschis fereastra dar am lăsat plasa închisă. Sinucidereală ca sinucidereală dar țânțarii sunt moarte de om și cum mă concentram eu așa cu mâinile pe pervaz deodată ce azvârlii excesul de mine însumi pe geam. 
 Ce să zic! Nu mi-am făcut cu mâna cum mă duceam în jos.
  Al doilea lucru ca fericire a fost bătaia leșinată pe care i-am dato sacului de box. 
  Nu a fost specială cu nimic. PE cuvânt! A fost o bătai cu jumate de pumn dar m-am simtit bine că am dat jos mănușile și l-am izbăvit cu pumnii goi și cu cotișoarele mele delicate. 
Al treile lucuru a fost înghețata de după vot. Mi-am dus familia și am stampilat că deh...apoi am putut să mergem să halim înghețată. Nu aveau ceea ce-mi doream dar la cât mine sufeream m-am bucurat maxim de ea. 
  Mă-sa-n neam ! Important este dacă tot sufăr de mine să sufăr atât de tare încât să mă schimb în ceea ce-mi doresc să fiu