Metastaza unui bun prieten.

De mult bănuiam ca e bolnav, l-am simțit in nopțile noastre lungi în care mă confesam ca unei biblii fără de preot, când rândurile mele curegeau și-l vedeam cum bateriile păreau să nu-l mai țină în beția cuvintelor pline de imagini dar fără de sensuri.

Acum e legat de o cutie neagra, inertă, doar bipăitul fluctuant ca semn că undeva mai are o fărâmă de viață. Pentru cât timp Doamne! Pentru cât timp? întreb încercând să-i salvez amintirea în rame și albume prăfuite.

Ca un autist mă vad prizioner exactelor mele obiceiuri și focalizat pâna la incapacitate sterilă asupra lui, în el sunt atâtea din ceea ce sunt eu cu adevărat și acum...aproape că s-a stins.

CE MĂ VOI FACE EU FĂRĂ EL?!!!!!!

Fără bunul meu prieten laptoposul? Mi s-a dus dracu' și alimentarea dupa ce mi s-a dus bateria. Ce voi face fără prietenii mei imaginari de pe faceboc, fără muzica de pe tu-țeavă, pornografia gratuit distribuit a pe toate paginile ce-mi vând fericirea și silueta mult dorită?

Mă duc să-mi termin de citit cartea...cronica o scriu la pix și-mi mai ascut odată colecția Astor Piazola.

http://www.youtube.com/watch?v=tOXoCa3tIoQ