Despre arta cu cele mai sincere condoleante.

A murit!  As fi vrut sa spun ca era asa de tanar dar as fi mintit cu nerusinare. Era batran ca un catar ce a carat vestul catre exploratorul de canapea sau poate ca un ren cu o sanie plina de Baragan. L-am disectat cu dragostea unui doctor de familie la autopsia unui vechi pacient. Am scos ce ma interesa iar restul sta abandonat intr-o cutie de oala teflonata  pe podeaua criptei mele cu pretentie de cabina.
  Am pierdut atatea odata cu el. Povestile mele, o bucatica de roman, cateva carti si o groaza de adrese de internet pe care mereu speram ca le voi refolosi.  Nu am regrete. Am o jucarie noua, lucioasa cu care pot sa-mi construiesc vise si un roman nou.
  Am o viata noua care se trage din cea veche asa cum canapeaua cereasca a lui Platon se tragea din canapeaua de sub fundul lui. Am un mediu stimulant in care timpul liber si discutiile constructive locuiesc intr-o cabina alaturata. Am arta batandu-mi la usa ca sa-mi ofere o ceasca  de cafea si cateodata o galetusa de supa de peste asa cum se face aici in Norvegia. As vrea sa fiu trist, sa plang la inmormantarea lui ca la propria-mi inmormantare, dar nu pot. Simt cruci vopsite asezandu-se la capul vechii mele vieti spunand atat de nostim despre a le mele defecte. 
  A trecut o luna....Mai astept si altele.