Bloglines

duminică, 29 ianuarie 2012

I stil have a soul!

Ceea ce urmeaza este pentru oricine a muncit vreodata "la dat la mana" pe un santier. Pentru toti cei ce au petrecut macar o noapte in frigul unei strazi sau la "hotel arici" prin vreun parc occidental, impecabil tuns. E pentru cei ce s-au culcat macar odata in viata lor cu burta goala si nu pentru ca tin vreo cura idioata de slabire ci pentru ca prefera sa-si manace ultimi dumicati a doua zi, inainte sa plece la munca sau scoala. Pentru toti care stiu ca viata e grea dar refuza sa accepte; nici macar atunci cand fututa asta de viata le rade ,a zeflemea, in fata.
Daca nu ai trecut niciodata prin toate astea n-ai decat sa te induiosezi vreo 3 minute asa cum o faci la stirile de la ora cinci sau la telenovelele siropoase.
Daca insa sti despre ce vorbesc....
SUFLET fratele meu.

duminică, 15 ianuarie 2012

Proteste la Galati

Am fost și eu la proteste, astăzi, măi fraților. Mi-am pus haina grea, că de...e frig și fugi să te alături poporului revoltat.
La Galați e bine măi fraților, un fel de sfântul Andrei dar la scală mai mică.
Vreo 500 de omani, majoritatea pensionăroși șu câțiva tineri, mărșăluiau dezorganizați pe străzile orașului. Am strigat și eu de câteva ori (că doar de aia eram acolo) dar în mare parte a fost liniște. Acum...la București am auzit că a ieșit simpatic. La galați e simpatic că a ieșit cineva pe stradă.
Poate m'oi duce și mâine (dacă mai e cineva la ora la care plec eu de la munca) , poate o să fim 1000 ,
poate se poate.

joi, 12 ianuarie 2012

Authentic replica

De ceva zile mă cultiv măi cititorule mai ceva ca păpușoiul în Caracal Așa mă cultiv de tare că dorm pe sol de acuma. De deștept ce mă dau, nu-mi mai ajunge să cetesc vericule așa că și ascult cărți ...ca studenții la litere de la universitatea din Tirana.
Cetii eu un Pușkin ,băi nene. Și încă ceva bun....apoi ascultai și o "Portocală mecanică". Sincer să fiu am vrut să citesc Portocala mecanică și să ascult Pușkin dar de...Pușkin a murit mai de mult. Ori și cum... Cultivând eu niște culmi ale intelectului am descoperit ce probabil știu și alții. Undeva, în scurtul răstim trecut între 1840 și 1960, literatura s-a schimbat mult. Atât de mult încât mă întreb ce ar întelege Pușkin din portocala mecanică.
Despre Pușkin se știe că era ușor mai sensibilos la mânie...de asta a avut și 20 și ceva de dueluri(a și murit într-unul), despre Buregess se știe că și-o cam lua de la toți. Ei..de la cine era mai normal să am parte de violență?
Ca mulți tineri din romania și eu am trăit epoca distopică a adolescenței post decembriste, parcă ma și vedeam pe străzile cu blocuri ale portocalei, în parcurile din centrul orașului...dar descriptivismul violenței....Vericule!
Nici dacă decriam un meciul legendar Rumble in the jungle dintre greii greilor nu aveam nevoie de atâtea detalii.
Cât de rău și-a luato ăsta ,frate, să ajungă așa?
Romanul lui Pușkin a fost revelator...l-am mâncat direct de pe Kindle, nu am apucat să-l citesc de ce repede l-am sfârșit...Portocala a fost...
A fost interesant scrisă, de un profesor de lingvistică, un studios și un maestru al condeiului dar fără flacăr internă atât de vie rusnacului. Luptele lui erau însiropate de sânge, muzica lui era erudiită iar argoul creat din cockney și rusă î-și poate atinge tot potențialul doar în engleză. Dar romanul rămâne incomplet.
Undeva...cineva...a ajuns la concluzia că poți avea literatură doar din noanțe puternice.
Ceea ce î lipsea cu adevărat Portocalei ieste armonia aia pe care Pușkin o are din condei, e pe bune. Și când sunt spânzurați, eroii lui Pușkin au mai multă trăire în ei decât malciky Portocalei.
Pușkin nu are metafore urlătoare, ca niște diamante în balegă, are armonie care nu lasă textul să coboare și pâna la urmă ritmul face muzica.
Așa că...ascultați Fata căpitanuli de Pușkin și citiți portocala mecanică.
Prima acoperă niște trairi în spatele unor filosofii/ideologii în timp ce cealaltâ ascunde niște filosofii în spatele unor trăiri.
Îmi las cetitorul să se decidă ce temperatură î-i are sângele în venă

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Rank stranger

Este ceva în călatorul veteran ce nu îl mai lasa niciodată să-și mai găsească pacea. E drumul, dar nu drumul acela poleit cu cărămizile Dorotheei din Kansas, ci unul ce nu cunoaște contrasensuri.
Oricare din noi avem amintiri, o cafenea in Viena, ascultand un pianist de jazz, cu o prajitura si inima deschisa a primului contact cu civilizatia, berea premium senior cu baietii dupa ce munceam ca salahor la "Țapu'", un pranz frugal pe malul Senei, alaturi de sotia mea si o branza atat de imputita ca mi se dizolvau si sosetele de ciuda, jagermeister cu bere bruna la scurphy murphy's în Bergen împreună cu un bulgar și un suedez...
Apoi le reiei. Crezi că același loc, poate și aceiași oameni vor da același lucru. Doar nebunii pot încalca legile naturii și să creadă că aceiași oameni, aceeași bere vor da altceva....
Natura e înfranta usor, firea e mai greu. Niciodată nu te mai întâlnești cu acea curbă din viața ta, a fost atunci și atât, iar prietenii de atunci pot fi doar atât acum : Rank stranger to me

vineri, 6 ianuarie 2012

Niste taran(oi)

Nu! Nu a mai scris tovarasul Sararu un nou roman proletcultist, desi este vorba de cultura proletariatului.
Mai precis,despre arta si muzica unei vajnice vladite a proletariatului, SOFERII de tir.
Azi, bucurandu-ma de o minunata vreme norvegiana (dar la stipendiu romanesc), am hotarat sa ma inveselesc cu ceva blue grass. Asa ca am dat drumul la mp3 playerul meu lipit cu scotch si baga, frate!
Pentru cine nu ma cunoaste (DE PARCA CINEVA CARE NU MA CUNOASTE AR CITI ASTA).
Eu sunt Shrek, the original, placut ca un arici cu care vrei sa te stergi la fund, educat ca un pui de combinatist cu facultate si dulce ca sarea de lamaie in ciorba de potroace. Nu e greu sa-ti dai seama ca si eu sunt un fel de taranoi (doar tata e nascut la Calimaneasa in dealurile covurluio-vrancene) si ca orice taranoi (desi prefer denumirea de salbatic) am finetea unui ciocan peste degete.
Printre melodii sunt mai multe care mi-au atras atentia, dar una mi-a amintit de un episod trait acum cateva statii in urma pe drumul vietii mele.
Cu ceva vreme in urma am fost sa-mi ajut un prieten blocat pe camp langa cartierul Cantemir.
Omul e tovarasul meu din copilarie, am fost la furat, la baut si la fete impreuna. Ce mai conta ca era noapte si el era la furat de cablu in camp. Eram tineri pe atuni....
Dupa ce am distrus o dacia papuc , ne-am umplut de namol si am carat pe camp schelele de la cartierul inca semiconstruit. Am reusit sa salvam masina lu' tac-su si sa ovalizam o janta, ne-am matolit putin si am mai adaugat inca un nod pe funia prieteniei noastre.
Tipul s-a insurat, ca si mine, inca nu are un copil ca si mine si a ajuns sofer pe autobuz.
La el am auzit prima data melodia asta.
Are profunzimea intelectuala a unui gandac decervelat, dar la ce te poti astepta? "Pana mea, fratie! E de soferi, pulica!"
Ei....la asta.
Am ascultat-o de zece ori azi. M-a atins la glanda. M-a facut sa ma visez un Odiseu al soselelor grabindu-ma de la lungul meu traseu Troian inapoi la Penelopa mea usor kitsch-oasa care ma astepta in curtea casei, tesand firele de tochitura fierbinte cu itele de bericica rece.
Las pe altii sa hotarasca ce prefera...eu unul ma asez langa nevasta-mea si-mi mangai six pack-ul meu burdusit cu mamaliguta calda si visez la autostrazile ce i se pierd pe umar.
Asfalt uscat, cetitorule !