Terminat! Inca o luna, inca o carte. "Fight club" Vazut filmul si citit cartea.
De fapt cartea am citit-o in concediu, chiar am terminat-o pe undeva pe la iesirea din Bucuresti, la lumina lanternei de la telefonul meu mobil.
As putea sa spun ca e mai buna decat filmul dar ca Brad Pitt a jucat asa de bine ca il vedeam in carte. Ori poate ca stilul scurt ca de briceag infipt in gatul literaturii postmoderne m-a prins. Nu! Astea sunt banalitati. Ce mi-a placut cel mai mult a fost povestea de la al doilea nivel de adancime (are mai multe, si nu ma refer la patratelele lui Pitt). Pizdificarea societatii si efectele ei.
De cand exista rasa umana, omul a cautat mai binele, si mai binele sau chiar minunatul. Am creat roata si focul, am golit padurile de pradatori apoi le-am golit si de copaci ca sa le putem umple mai usor de holde sau orase, dupa posibilitati. Cu fiecare pas ne-am bucurat de minunatia reusita de parca realizasem extragerea scamei din miezul buricului si cu fiecare pas ne-am pierdut mai tare rolul social. Fara lei si ursi femeile noastre cautau neinfricate dupa mancare prin padure apoi au plecat teleleu pe campuri.
Mecanizarea ne-a scutit de cea mai mare parte a efortului fizic agricol, asa ca a devenit si asta o munca de muiere. Apoi industria, mereu mai usoara, mereu mai fina... Ce rol sa mai aiba tartanul paros, cu apucaturi de protector al turmei, cu metabolismul lui proiectat pentru efort si impulsivitatea unui doborator de mamuti?
Sa-si apere familia, s-a zis, si tartanul a plecat la oaste. A murit in doua razboaie mondiale lasandu-si muierea cu copiii si cu munca de la fabrica. De fiecare data munca devenea mai usoara, mai potrivita ei. De fiecare data tartanul a inventat noi si noi arme, mai eficiente, mai usoare, ca EL sa fie cel ce se intoarce la campul si muierea lui. Iar de fiecare data arma a devenit mai acesibila ei.
Tratanul a transformat si razboiul intr-o chestie de muieri, un soarec, un click si gata cu dusmanul...milioane de morti. Ce sa mai faca tartanul?
Sa faca ce face muierea, i sa zis. Tartanul s-a epilat, si-a asezat curul pe scaun si s-a apucat cu degetele alea groase sa faca macrameuri de integrate sau pictura in bob de tastatura. Tartanul a luat si moravuri muieresti. Are apucaturi si toane care il fac sa se cutremure din strafundul simtirii. Are drepturi pe care ceilalti i le incalca. Este eliberat de rolul sau traditional si nu mai are nici un altul, caci muierea e pe rolul lui, dar si-l protejeaza si pe al ei.
Muierea urla! Urla cu furia muierii care nu mai e muiere pentru ca tartanul ei e ocupat sa se epileze intre buci si apoi sa-si trateze iritatiile pe care lipsa parului carliontat le produce.
Tartanul nu urla! Nu urla pentru ca numai tartanii urla, iar el nu e tartan ca sa faca asta. Isi smulge in schimb parul din gaura intunecata ca sa si-l planteze in cap pentru ca moravurile si cochetaria sa fie duse pana la noi si apoteotice inaltimi.
Se despart pentru ca ea nu se mai simte femeie, iar el nu se mai simte barbat. El devine un frustrat, iar ea devine feminista si ambii urla intr-un monumental cor tartanesc vinovatia societatii nedrepte si a celuilalt sex.
Si apoi....apoi cu nostalgie se intreaba amandoi despre vremurile de alta data. Ea, cocheta ca o muiere a pesterii la cules de fructele iubirii. El, invinetit ca un erou al unei batalii de pe vremea cand boxul insemna pumni goi si singura metoda de a invinge era sa-ti faci adversarul sa strige "DESTUL". Cateodata se intalnesc, se iubesc si se conformeaza oranduirii sociale .
Cateodata nu!
De fapt cartea am citit-o in concediu, chiar am terminat-o pe undeva pe la iesirea din Bucuresti, la lumina lanternei de la telefonul meu mobil.
As putea sa spun ca e mai buna decat filmul dar ca Brad Pitt a jucat asa de bine ca il vedeam in carte. Ori poate ca stilul scurt ca de briceag infipt in gatul literaturii postmoderne m-a prins. Nu! Astea sunt banalitati. Ce mi-a placut cel mai mult a fost povestea de la al doilea nivel de adancime (are mai multe, si nu ma refer la patratelele lui Pitt). Pizdificarea societatii si efectele ei.
De cand exista rasa umana, omul a cautat mai binele, si mai binele sau chiar minunatul. Am creat roata si focul, am golit padurile de pradatori apoi le-am golit si de copaci ca sa le putem umple mai usor de holde sau orase, dupa posibilitati. Cu fiecare pas ne-am bucurat de minunatia reusita de parca realizasem extragerea scamei din miezul buricului si cu fiecare pas ne-am pierdut mai tare rolul social. Fara lei si ursi femeile noastre cautau neinfricate dupa mancare prin padure apoi au plecat teleleu pe campuri.
Mecanizarea ne-a scutit de cea mai mare parte a efortului fizic agricol, asa ca a devenit si asta o munca de muiere. Apoi industria, mereu mai usoara, mereu mai fina... Ce rol sa mai aiba tartanul paros, cu apucaturi de protector al turmei, cu metabolismul lui proiectat pentru efort si impulsivitatea unui doborator de mamuti?
Sa-si apere familia, s-a zis, si tartanul a plecat la oaste. A murit in doua razboaie mondiale lasandu-si muierea cu copiii si cu munca de la fabrica. De fiecare data munca devenea mai usoara, mai potrivita ei. De fiecare data tartanul a inventat noi si noi arme, mai eficiente, mai usoare, ca EL sa fie cel ce se intoarce la campul si muierea lui. Iar de fiecare data arma a devenit mai acesibila ei.
Tratanul a transformat si razboiul intr-o chestie de muieri, un soarec, un click si gata cu dusmanul...milioane de morti. Ce sa mai faca tartanul?
Sa faca ce face muierea, i sa zis. Tartanul s-a epilat, si-a asezat curul pe scaun si s-a apucat cu degetele alea groase sa faca macrameuri de integrate sau pictura in bob de tastatura. Tartanul a luat si moravuri muieresti. Are apucaturi si toane care il fac sa se cutremure din strafundul simtirii. Are drepturi pe care ceilalti i le incalca. Este eliberat de rolul sau traditional si nu mai are nici un altul, caci muierea e pe rolul lui, dar si-l protejeaza si pe al ei.
Muierea urla! Urla cu furia muierii care nu mai e muiere pentru ca tartanul ei e ocupat sa se epileze intre buci si apoi sa-si trateze iritatiile pe care lipsa parului carliontat le produce.
Tartanul nu urla! Nu urla pentru ca numai tartanii urla, iar el nu e tartan ca sa faca asta. Isi smulge in schimb parul din gaura intunecata ca sa si-l planteze in cap pentru ca moravurile si cochetaria sa fie duse pana la noi si apoteotice inaltimi.
Se despart pentru ca ea nu se mai simte femeie, iar el nu se mai simte barbat. El devine un frustrat, iar ea devine feminista si ambii urla intr-un monumental cor tartanesc vinovatia societatii nedrepte si a celuilalt sex.
Si apoi....apoi cu nostalgie se intreaba amandoi despre vremurile de alta data. Ea, cocheta ca o muiere a pesterii la cules de fructele iubirii. El, invinetit ca un erou al unei batalii de pe vremea cand boxul insemna pumni goi si singura metoda de a invinge era sa-ti faci adversarul sa strige "DESTUL". Cateodata se intalnesc, se iubesc si se conformeaza oranduirii sociale .
Cateodata nu!
