Cronica unei dezintegrari imaginate

Poate faptul ca m-am lasat de fumat, ori poate ca primavara asta ma face sa ma simt asa, dar....de mult nu am mai vazut atata tranzitie in jurul meu. Serios...mergeam azi cu unul din autobuzele noi, aduse second-hand tocmai din indepartatata Scandinavie, si scartaiau din toti țâțânii. Pana acum nimic deosebit, doar ca am mers cu unul din fratii aceluiasi autobuz de.... Odin stie cate milioane de ori prin Norvegia si....mergeau perfect. In Romania dupa cateva luni de utilizare par ca se darama intr-o depresie ciudat-mecanica pana in maduva oaselor. Suruburile disparusera intre un depou si cine stie ce statie, nimeni nu le inlocuieste...Oricum, m-am simtit intr-un mod tare ciudat inrudit cu autobuzul ala. Amândoi venim de departe, ne adaptam greu si incepem sa constientizam ca aici ne-a fost sortit...intre transeele din asfalt si capatul de linie aflat nu departe de cimitirul Coca Cola (nu radeti, asa se numeste popular cimitirul din orasul meu).
Apoi afara, tranzitia primaverii pe care mediul antropic nu reuseste decat sa o transforme in decrepitudine. Iisuse! Cate gropi pe centimetru patrat avem nevoie ca sa ne dam seama ca un drum e prost?! Am vazut poze ale Berlinului bobmbardat....era mai bine asfaltat ca burgul asta afumat de pe malul Dunarii. Cladirile alea infecte , gri, te fac sa te gandesti cu dor la iarna care ascundea totul sub covor...macar era ascuns. Acum...acum parca sunt pe planeta lui Skywalker asteptand sa plec intr-o aventura spatiala care s-a ratacit intre meteoriti.

Categories: nimic important