Orasul asta e un lipovean. Pare mereu beat, incoerent si mirosind puternic a peste. Pana si limba lui e lipoveneasca. un dialec stalcit si intortochiat pe care ceilalti nici nu il inteleg (si nu exagerez deloc). Limba lui e atat de lipoveneasca incat respiratia ii miroase a erezii si rachiu de tescovina.
Dar cateodata...orasul asta se mai si trezeste si atunci ,exact ca un lipovean, deschide ochii lui ridati de munti ori fiorduri si te lasa sa-l privesti pe Bog direct in ochii lui albastri.
Cerul nu urca prin partile astea, e atat de sus pe harta incat nu mai are decat cosmosul in spate. Ai impresia ca nu mai exista ozon, atmosfera sau univers ci doar albastrul ochiului lui Dumnezeu privind in fiordul metalizat.
Dumnezeu nu doarme aici. Acum am coborat de pe punte unde stateam si citeam la lumina difuza a soarelui acum apus in spatele unei insule muntoase . Daca Si-ar netezii ridul acela , facut de la a cine stie cati litrii de posirca ieftina ca o doctrina religioasa, probabil ca as privi licarirea solara. M-as holba direct in irisul Lui asa cum te holbezi la un hipnotizator sau un pescar batran ce te fixeaza si te cantareste ca sa stie cu cat iti da kilul de marlita. Apoi, cu vocea poruncitoare m-ar intreba:" Cuampieri mai sau doar te holbezi?"
Mai astept sa cumpar dar raman cu intrebarea...Ce cauta albastrul lipovenesc in cerul de deasupra Bergenului.
